Etichete

, , ,

”Promit…”
Acum 2 ani ridicam timid și tremurând cele 3 degete pentru prima oară în timp ce îmi primeam eșarfa. Probabil nu o să uit niciodată acel moment, cum nu o să uit niciodată tot ce m-a învățat cercetășia, pentru că a fi cercetaș este unul din cele mai bune lucruri care mi s-au întâmplat.
Cercetășia m-a marcat, mi-a oferit prietenii adevărate și experiențe unice. Cel mai important este, poate, faptul că m-a format, făcându-mă să-mi însușesc o serie de principii și legi care mă ghidează instinctiv și mă fac să simt mereu eșarfa la gât, chiar dacă acum stă în majoritatea timpului atârnată de raft. Am învâțat astfel că prin tot ceea ce fac trebuie să încerc să las ”lumea puțin mai bună decât am găsit-o”
La mulți ani dragii mei cercetași! Au trecut 105 ani de când lordul Baden Powell a pus pe picioare mișcarea care a format milioane și milioane de caractere, printre care am avut norocul să ne aflăm și noi.

P.S. Pentru că lucrurile minunate din viața noastră sunt greu de descris în câteva rânduri, am preferat să selectez o serie de poze speciale, din momente speciale.

Această prezentare necesită JavaScript.

Anunțuri