Etichete

, , , , , ,

Azi se împlinește un an de la terminarea liceului.
Astfel mă tot chinui de câteva zile să găsesc un răspuns la întrebarea ”Cum aș putea marca momentul?”(dintr-un motiv pur egoist: nu poate pur și simplu să treacă). Poate că dacă aș fi fost în Iași aș fi avut mai multe variante, așa am ajuns la concluzia că singura opțiune rămâne scrisul.
Un an sau 365 de zile de când nu mai urc dealul Copoului în grabă pentru a nu întârzia la prima oră(da, atunci aveam ”prostul” obicei de a nu întârzia și de a mă trezi la ore mai matinale), un an de când nu am mai purtat discuții filosofice(eventual nocturne) cu Maiorescu, Călinescu, Manolescu sau orice mare ”escu” care a avut ceva de spus în materie de literatură și nu în ultimul rând un an de când teza la latină nu mai reprezintă decât un eveniment fatidic din trecut.
În timpul liceului am dat peste o poezie de George Bacovia care se termina cam asa ”Liceu, – cimitir /Al tinereţii mele!”. Azi aș vrea să mă întorc în cimitir. Acolo mi-am format prieteni și m-am format ca om. Acolo am învățat că mâine vei fi mereu mai bun decât azi. Acolo , în inima Copoului ,e singura clădire cu săli înalte, coridoare lungi și mai bine de un veac de istorie care transmite căldură și lumină, care te face să te simți ca acasă. Acolo sunt anii critici ai vieții noastre- adolescența.
Da, mi-e dor de liceu. Mi-e dor de liceul MEU, de clasa cu oglinzi și roci în spate, de floarea de pe pervaz care-mi stârnea în fiecare primăvara alergia, de colegi(de fiecare în parte, dar parcă ar dura prea mult doar să menționezi 36 de persoane), de proiectele la română, de bătăile cu hartie din timpul orelor, de cafeaua de la automat și covrigul de la magazin, de cuvintele inventate de băieții din față (vă mai amintiți de ”umangozaur”) ,de timpul pierdut în Teen, de profesori și parcă mi-e dor și de mine cea de atunci…..

P.S. … și ține minte, sfârșitul nu-i aici…

Anunțuri